Matteo Trentin (Michelton) a câștigat etapa a 17-a a Turului Franței, desfășurată între Port du Gard și Gap (200 km), în urma unei evadări reușite. Julian Alaphilippe și-a păstrat tricoul galben. În Marea Buclă urmează trei etape în Munții Alpi, cu șase vârfuri la peste 2.000 de metri altitudine.
Marii favoriți au preferat să-și conserve energia pentru joi, din pluton nu s-a mai tras nici pentru sprinteri, astfel că etapa de azi a fost propice evadării. Nu mai puțin de 33 de oameni și-au încercat norocul, dar Matteo Trentin s-a dovedit a fi cel mai puternic în ultima parte a cursei. Italianul a adus echipei Michelton a patra victorie în actuala ediție a Turului Franței.
Plutonul din care au făcut parte toți marii favoriți a terminat la peste 20 de minute de întârziere, dar în Top 10 nu a survenit nicio modificare.
Joi se anunță o primă etapă explozivă în Alpi. Cicliștii vor avea de urcat pe Galibier, vârf situat la peste 2.600 de metri, aflat pe hartă cu 19 kilometri înainte de final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER